Firme de comercializarea ceasurilor în judeţul Prahova din prima jumătate a secolului XX

Nota: lucrare prezentata in cadrul Simpozionului "Timpul si Omul" | Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" - Ploiesti | 03-04.11.2016

Menţionaţi încă din secolul al XIX-lea, sub o dublă ipostază, desfăşurând atât o activitate meşteşugărească cât şi comercială, ceasornicarii vor ocupa un loc distinct în ansamblul economiei judeţului Prahova în prima jumătate a secolului al XX-lea. Bibliografia referitoare la această temă este extrem de lacunară, din majoritatea lucrărilor de sinteză privind istoria judeţului Prahova putând fi reţinute doar informaţii strict numerice adesea incomplete.

O primă informaţie despre practica ceasornicăriei de către un număr restrâns de locuitori evrei din oraşul Ploieşti este menţionată în catagrafia din 1838. Un alt document de la sfârşitul secolului al XIX-lea prezintă succint modul cum a evoluat acest domeniu care a îmbinat constant comerţul cu activitatea practică. Astfel, în lucrarea „Ploescii în 1881. Studiu social şi economic” autorul ei Sabin Mir. Nicoriţă, considerând ceasornicăria o industrie mecanică precizează: „cea mai mare parte dintre ceasornicari sunt evrei care aduc ceasornice gata de le vând sau dreg pe cele stricate... nu se lucrează din nou ceasornice...”

[...] vor funcţiona în judeţul Prahova în primele trei decenii ale secolului al XX-lea 25 de firme de comercializare a ceasurilor, cele mai multe dintre acestea, 16, fiind concentrate în oraşul Ploieşti. Erau magazine elegante, moderne, a căror activitate şi sortimente de mărfuri erau în consonanţă cu solicitările unei clientele numeroase şi exigente. Un tablou sintetic cuprinzând etapele funcţionării acestora, numele şi parcursul biografic şi profesional al proprietarilor categoriile de mărfuri şi servicii prestate poate fi reconstituit atât din informaţiile cuprinse în Buletinele Oficiale ale Camerei de Comerţ şi Industrie Ploieşti cât şi din presa locală.

Exceptând două exemple, toate celelalte firme ploieştene îşi aveau sediile în centrul oraşului, pe artere principale, cu un vad comercial intens. Astfel, pe strada Unirii, funcţiona prestigioasa firmă deţinută de Samuel Iancu, înfiinţată în 1870; alături, pe aceeaşi arteră, existau şi alte trei stabilimente precum cele deţinute de Jean Susănescu – "La Ceasornicarul Omega ", de H. Apfelberg – "Steaua de aur" şi o alta, proprietatea lui Nae Rădulescu.

Dintre firmele aflate pe strada Mihail Kogălniceanu menţionăm în primul rând celebra „Lazăr Argintar” [1] deţinută acum de Lazăr Moise, fiul fondatorului ei din 1854; în aceeaşi zonă o reclamă din ziarul „Luptătorul” din 1913 semnalează „Casa de bijuterii, ceasornicărie şi comision”, proprietatea unor asociaţi, M.A. Laschai & Cie.

Cele mai multe sedii se afau pe Calea Câmpinii (ulterior Bulevardul Ferdinand), unde Peretz S. Leibovici, proprietarul firmei "Precis" deţinea trei spaţii, la numerele 5, 38 şi 46; pe aceeaşi arteră se aflau şi sediile altor firme: „Ora fixă”, proprietatea Stelei Steinmetz, „Ceasornicăria Elveţiană” deţinută de Isaac Sackol alături de firma Ghizelei Chiceia Fordschmidt Mayer a cărei denumire exotică "La Papagal" avea probabil menirea să atragă un număr mare de clienţi.

În Pasajul Cooperativei una dintre cele mai atractive zone ale centrului Ploieştiului funcţionau două importante firme: "La Ceasornicul C.F.R.", proprietatea lui Nicolae Selfciuc şi cea deţinută de Iosif Krömer.

În afara centrului oraşului se aflau doar două ceasornicării, una pe strada Romană, denumită „Record” iar cealaltă pe strada Pantofari în proprietatea Rebecăi Balaban.

Majoritatea firmelor de comercializare a ceasurilor care funcţionau în Ploieşti în această perioadă aveau o îndelungată tradiţie în acest domeniu, ele datând din primul deceniu al secolului al XX-lea. Fac excepţie două dintre ele, care-şi asiguraseră celebritatea şi prin longevitatea activităţii ale cărei începuturi atingeau jumătatea secolului al XIX-lea. În această restrânsă categorie sunt incluse cele mai vechi firme de ceasornicărie înfiinţate în oraşul Ploieşti de Lazăr Argintar în 1854 şi de Samuel Iancu în 1870; foarte probabil şi aceste două firme erau cunoscute de autorul studiului social-economic al oraşului Ploieşti în 1881, menţionat anterior.

La nivelul întregii ţări, iar firmele din Ploieşti nu făceau excepţii, comercializarea ceasurilor era asociată cu mărfuri din sortimente asemănătoare – cel mai adesea cu bijuterii; asocierea se realiza aproape de la sine, ceasurile având şi o pronunţată valoare artistică. Existau însă şi o serie de firme restrânse ca număr care asocia comerţul cu ceasuri cu cel al mărfurilor din alte sortimente precum cristalurile şi porţelanurile – în cazul firmelor deţinute de Iosef Krömer şi Ghizela Chiceia Fordschmidt Mayer sau cu produse de galanterie în cazul firmei „La ora fixă”.

Cele mai prestigioase firme de comercializare a ceasurilor din Ploieşti reprezentate de "Lazăr Argintar" şi "Precis" desfăşurau o amplă activitate mult diversificată atât în ceea ce priveşte volumul şi genurile de mărfuri cât şi în cea a prestaţiilor conexe realizate în ateliere specializate (reparaţii, confecţii, expertize, achiziţii de piese din metale preţioase şi pietre preţioase). Activitatea acestor firme dinamice şi prospere se făcea cunoscută potenţialilor clienţi şi prin intermediul reclamelor publicate în presa vremii; la acest capitol, firma "Lazăr Argintar" deţinea un adevărat record de frecvenţă. În intervalul anilor 1900-1930 aceasta a fost condusă atât de fondatorul ei, Lazăr Argintar, cât şi de moştenitorul acestuia, Adolphe Lazăr sau Lazăr Moise Fiul. În această perioadă firma îşi făcea o intensă publicitate în cotidianele locale precum: "Aurora", "Biruinţa", "Virtutea", "Revista Ploieştilor". Conţinutul ei formulat în termenii cei mai elogioşi făcând referire la calitatea deosebită a produselor comercializate, la accesibilitatea preţurilor, la activitatea diversificată este confirmată şi de acordarea după anii 1930 a statutului de furnizor al Curţii Regale a României. Este singura firmă din acest domeniu din oraşul Ploieşti căreia i s-a acordat acest onorant şi prestigios statut identificat pe toate produsele şi actele firmei printr-o simbolistică standardizată în care scutul cu stema Regatului României este asociat cu inscripţia "Furnizor al Curţii Regale".

Firma "Lazăr Argintar" îşi aroga şi statutul de premiantă la Expoziţia Universală de la Paris din 1900, statut necertificat documentar. Spre exemplu, o reclamă publicată de firma menţionată în ziarul "Biruinţa" din 2 martie 1908 avea următorul conţinut: „La Lazăr Argintar / Argintărie, Ceasornicărie şi Giuvaiergie, Medaliat la Expoziţia Universală din Paris / Asortiment cu ceasornice în / aur argint şi metal. Depozit de brăţări, cercei, inele etc. Mare asortiment în obiecte de argintărie pentru biserici şi pentru menaj. Atelier special pentru comande şi reparaţiuni / strada M. Kogălniceanu nr. 1”.

Firma "Lazăr Argintar" era o prezenţă apreciată în comerţul ploieştean acordându-i-se în 1928 o „menţiune onorabilă” la cea de a doua ediţie a concursului de vitrine organizat în oraş.

Deşi în 1923, anul înfiinţării firmei "Precis" fondatorul acesteia, Peretz S. Leibovici nu avea decât 19 ani, el va reuşi într-un interval relativ scurt s-o impună în categoria celor mai importante firme ploieştene în acest domeniu. Avea în proprietate trei sedii, două de comercializare a mărfurilor şi un atelier de reparaţii. Ca şi în cazul altor firme prestigioase activitatea firmei "Precis" era cunoscută şi prin reclame inserate în presa locală. Uneori acestea erau formulate în versuri, această manieră originală de redactare având menirea, în viziunea comanditarilor, de a fi receptate mai bine de către clienţi. Firma îşi publica o astfel de reclamă în "Revista Ploieştilor" în mai 1927 din conţinutul căreia formulat cu stângăcie se desprinde un îndemn clar: „Având Ceasornicul stricat / Ce trebuieşte reparat / Oricine vine azi decis / La Ceasornicăria Precis”.

Firma comercializa un bogat sortiment de mărfuri constând în ceasornice de buzunar şi de mână, deşteptătoare, toate mărcile, inele, cercei, lănţişoare din aur, argint şi double „la preţuri modeste şi fixe”; în anii ’30 firma îşi diversifică activitatea şi prin comercializarea unei game variate de ochelari şi articole pentru cadouri, toate mărfurile fiind ieftenite cu 30% în condiţiile crizei. Cu puţini ani în urmă, în 1926, în scopul extinderii volumului vânzărilor inventivul ceasornicar lansase o tombolă, oferind 12 valoroase premii în ceasuri şi bijuterii clienţilor care reparau sau cumpărau mărfuri de la firma "Precis" în valoare mai mare de 100 de lei. Tombola organizată în 15 august 1926 s-a bucurat de un mare succes, premiile oferite constând în special din ceasuri.

Din aceeaşi categorie a firmelor importante de comercializare a ceasurilor în oraşul Ploieşti făcea parte şi cea înfiinţată de Samuel Iancu, încă din anul 1870. Funcţiona într-o zonă centrală, pe strada Lipscani, vis-à-vis de Grand Hotel Ploeşti. Amploarea activităţii firmei racordată la noutăţile epocii, calitatea deosebită a mărfurilor şi serviciilor prestate reies din textul unei ample reclame inserate în paginile ziarului "Prahova" din 17 mai 1907, conţinutul acestuia fiind redat în continuare:

„CASĂ DE ÎNCREDERE / fondată în 1870 / SAMUEL IANCU / La Ceasornicul American / Filiala Casă proprie / ... / Mare asortiment de ceasornice de aur, argint şi nichel / din cele ma bune fabrici: Longines, Omega, Elegancia, s.a. / Asortiment deosebit de orice fel de bijuterii de aur cu pietre preţioase ... / Toată marfa lucrată în aur şi argint / e ponsată de stat / cel mai mare asortiment de ochelari, lornioane elegante ... / Atelier special / de / Ceasornicărie şi Giuvaiergie / Se efectuează prompt orice lucrare / Atelier special de optică / Cumpăr şi fac schimb cu orice obiecte cu pietre preţioase / în aur şi argint / şi plătesc preţurile cele mai bune”.

Firma Samuel Iancu a activat până prin anii 1930, în jurul acestei date ea desfiinţându-se şi nemai figurând în Buletinele Oficiale ale Camerei de Comerţ şi Industrie Ploieşti din anii 1931-1932.

Proprietarii celor mai importante ceasornicării din Ploieşti n-au desfăşurat o activitate exclusiv economică. Presa vremii a reţinut o serie de aspecte privind implicarea lor în rezolvarea multor probleme de altă natură ale comunităţii. Astfel, ziarul „Prahova” din 3 septembrie 1906 menţionează numele lui Lazăr Argintar pe lista celor care au susţinut financiar primirea unui grup de români transilvăneni în Ploieşti iar în „Depeşa Prahovei” din iulie 1907 numele lui Samuel Iancu este asociat în susţinerea unor acţiuni filantropice. Peste două decenii, în 1926, Adolphe Lazăr, în calitate de Preşedinte al Secţiei de binefaceri ai Epitropiei Comunităţii Cultului Israielit din Ploieşti se implică în acţiunea de ajutorare a populaţiei oraşului Bacău grav afectată de un puternic incendiu.

Majoritatea ceasornicarilor ploieşteni erau membrii în Secţiunea Ploieşti ai Asociaţiei Generale a Bijutierilor şi Ceasornicarilor, participând activ la Adunarea Generală a acestui for din septembrie 1938. În acest context s-au dezbătut probleme rezultate din conflictul acut dintre comercianţii detailişti şi cei en-gros-işti. Conflictul se manifesta intens la nivelul întregii ţări iar reprezentanţii breslei ploieştene s-au pronunţat împreună cu întregul comitet de conducere al secţiunii pentru apărarea drepturilor economice ale detailiştilor, categorie din care şi ei făceau parte. Din noul comitet al Secţiunii Ploieşti făceau parte nume cunoscute ale comercianţilor de ceasuri din oraş precum: Adolphe Lazăr – preşedinte, Nicolae Susănescu – vicepreşedinte, Peretz Leibovici – secretar, W. Fordschmidt, I. Calpacian, Isaac Sockol – consilier.

Un bun renume în branşa comercianţilor de ceasuri din Ploieşti avea şi firma "La ora fixă", toţi succesivii ei proprietari aparţinând aceleiaşi familii: Steinmetz; firma îşi avea sediul tot pe bulevardul Ferdinand şi fusese înfiinţată în 1925 de Stela şi Mişu Steinmetz. În urmă cu trei ani, Jean Steinmetz preluase, în 1922, în urma unei licitaţii, întreţinerea şi repararea tuturor ceasurilor Primăriei Ploieşti, primind pentru aceste servicii suma de 7.000 de lei, plătibilă în două tranşe.

Toate firmele de comercializare a ceasurilor din Ploieşti sau din alte localităţi ale judeţului Prahova practicau, un comerţ de tip detailist, aprovizionarea lor fiind asigurată periodic de la depozitele en-gros din Capitală. În Bucureştiul primelor decenii ale secolului al XX-lea cele mai cunoscute şi apreciate depozite erau: Ceasornicăria Colţei, cu locaţia în Casa Alimănişteanu, strada Colţei, nr. 31 şi „Marele Magazin de Ceasornicărie şi Giuvaiergie” proprietatea lui C. I. Negreanu. De aici se preluau ceasuri produse de mărci prestigioase, mărci europene precum: Roskoph Patent Japy, Tavannes Watch, Longines, Cyma etc. Preţurile de livrare din depozite erau accesibile, adaptate puterii de cumpărare ale potenţialilor clienţi. Astfel, un ceas de buzunar marca Longines din argint era preluat cu un preţ cuprins între 35-45 lei, iar cele din acelaşi material, mărcile Omega sau Tavannes Watch costau 30 de lei; în acelaşi context precizăm că un ceas de aur de damă costa în aceeaşi perioadă 65 de lei. Concomitent existau în capitală şi alte modalităţi de aprovizionare oferite de reprezentantele în România ale unor mărci cunoscute precum: Heinrich Weiss pentru firma Junghans, Friedrich Scherer pentru firma Tissot, D. Wormser şi asociaţii (succesori) Marcel şi Silvain Weill, pentru firma Omega.

Cadrul social-economic oferit de oraşul Ploieşti în perioada interbelică favorizează apariţia în deceniul 1930-1940 a altor noi firme de ceasuri care vor funcţiona concomitent cu cele existente anterior. Sediile acestor noi firme vor fi instalate, de asemenea, pe arterele principale ale oraşului, cea mai mare concentrare a lor fiind întâlnită tot pe bulevardul Ferdinand „una dintre cele mai frumoase străzi ale Ploieştiului, înţesate de prăvălii cochete”; aici vor funcţiona noile firme: "La Cronometrul Precis" – proprietatea lui Grabor Isac, "Ceasornicăria Franceză" deţinută de Kalpar Bedros, "Ceasornicăria Transilvania" înfiinţată de Fogel Iacob alături de firma Getei Dumitrescu Gheorghiţă. Pe stada Mihail Kogălniceanu, la numărul 12 Natan David îşi instalează firma "Argus"; tot aici activa şi o firmă cu un volum de activitate mai redus intitulată "Geo".

În aceeaşi perioadă vor apărea firme din acelaşi domeniu şi în alte localităţi ale judeţului Prahova, numărul şi volumul activităţii acestora fiind direct proporţionale cu nivelul lor de dezvoltare economico-sociale. Respectând acest criteriu menţionăm existenţa în Câmpina, al doilea oraş prahovean ca importanţă economică a cinci firme care îşi vor desfăşura activitatea în coordonate similare cu cele din oraşul Ploieşti. Proprietarii acestor firme proveneau din familiile Schwartzman şi Heller.

Joseph Schwartzman şi Manuel Schwartzman îşi înregistraseră firmele doar sub nume propriu; acestea îşi desfăşurau activitatea pe Bulevardul Carol, alături de firma "Ceasornicăria Universală", proprietatea lui Lazăr A. Schwartzman.

Cea de a doua familie deţinea pe strada Şerban Vodă, firmele "La Sporul" şi "La Cronometru", înfiinţate de David Heller şi respectiv Fani Heller.

Prima jumătate a secolului al XX-lea constituie o perioadă de mare accesibilitate a ceasurilor de orice tip, ele putând fi asimilate de categorii sociale cât mai largi. Apar astfel, la nivelul întregii ţări, inclusiv în judeţul Prahova, firme de ceasuri atât în mici localităţi urbane cât şi în mediul rural. În acest context semnalăm firma "La Ora Fixă" înfiinţată în Sinaia de către Lieban Solomon şi firma "La Ardeleanul" în Buşteni deţinută de Vasile Brătianu. În Moreni, oraş inclus în acea perioadă în judeţul Prahova semnalăm trei ceasornicării deţinute de Petran Hascal - "La Invalidul", de Negrescu Dumitru şi Solomon L. Borstein. În comunele Ştefeşti, Buştenari şi Mislea fuseseră înfiinţate ceasornicării de către State Gh. Ion, Alex Stoian şi Alexandru Stoian.

Întreaga structură a firmelor de comercializare a ceasurilor din judeţul Prahova, ca de altfel din întreaga ţară este grav afectată de prevederile actelor legislative ale autorităţilor statului din perioada anilor ’40 în cadrul procesului de românizare al economiei româneşti.

Lucrarea constituie o recunoaştere a muncii şi pasiunii celor care au contribuit la dezvoltarea fără precedent a comerţului cu ceasuri în oraşul Ploieşti şi judeţul Prahova, în perioada menţionată acest domeniu ajungând la un nivel pe care nu l-a mai atins în nici un alt interval istoric. Ei au iubit preţuit ceasurile pe care le-au considerat nu numai o sursă de existenţă ci şi un mod de existenţă.

Nota: prezentul material nu este nici pe departe exhaustiv. Langa informatiile prezentate lipsesc probabil si alte nume de comercianti, pravalii sau referinte. Ceasornicaria Prahovei sau Eduard Schenker cu pravalia sa de pe str. Kogalniceanu sunt cateva exemple. Deasemenea e importat de avut in vedere ca locatiile pravaliilor acestor comercianti au fost intr-o permanenta miscare, in cautare de vad comercial si probabil functie de posibilitatile financiare ce l-au avut la dispozitie.

Orice corectura, completare sau noua informatie precum si noi cercetari in arhive sunt binevenite! 

* * *

Bibliografie: