ROMANA | ENGLISH
CAUTARE »
CEASURI PENTRU ROMANIA
Luni, 14.Oct.2024 ia-ti timp!
Connection
ACASA
» Ceasuri de buzunar
» Ceasuri de bord
» Ceasuri de masa
» Ceasuri de mana
» Pendule
» Ceasuri de gara
» Turnuri cu ceas
» Ceasuri stradale
» ceasuri | Made in Romania
» Istorii
» Muzee
» Casa Regală a României
» Benrus - origine Romania ?
» Mofturi
» Noutati / Evenimente

Universal Geneve | Aero-Compax (in dotarea pilotilor militari romani) | 1942-1952

Manufactura Universal Geneve, fondata la 1894, este un producator cu puternice rezonante in istoria orologeriei. O casa orologera ce a lasat in urma numeroase modele respectate astazi, Aero-Compax fiind unul dintre acestea.

Lansate incepand cu 1936, seriile Compur si Compax sunt punctul de pornire pentru o “familie” de ceasuri-cronograf ce include, langa Aero-Compax (1940) si variantele Uni-Compax, Medico-Compax, Film-Compax, Dato-Compax sau Tri-Compax (1944).

AeroCompax, un ceas ce in perioada celui de-al doilea razboi mondial s-a aflat si la mana pilotilor militari romani, este caracterizat de subcadranul aflat la ora 12, o “complicatie” ce putea indica timpul de plecare/sosire, informatie necesara unui pilot in timpul zborului. Trebuie mentionat ca acest subcadran, este actionat manual doar din coroana de la ora 9:00, fara a fi "conectat" la mecanismul principal al ceasului. Cadranul este completat de alte trei subcadrane pentru: contorizare minute (cu indecisi prelugiti pentru 3-6-9), ore si secundar periferic la ora 09:00, respectiv un tahimetru pe circumferinta cadranului.

Ceasurile AeroCompax prezentate aici sunt echipate cu un mecanism cu armare manuala - calibru 287 (diametru: 33.2 mm | grosime: 6.50 mm | 17 rubine | 18.000 vph), intr-o varianta specifica pentru prezenta subcadranului de la ora 12:00 si a coroanei aferente. Diferite variante au fost fabricate pana la sfarsitul anilor ‘960 toate fiind astazi piese de rezistenta in orice colectie. Incepand cu anii 2000 reinterpretari moderne ale cronografelor Compax au revenit in portofoliul actualului Universal Geneve.

Incepand cu 2008 am avut sansa de a discuta cu mai multi posesori ai unor astfel de ceasuri, cateva dintre acestea inca in posesia familiilor pilotilor militari romani ce le-au primit. Intr-o discutie cu istoricul Daniel Focsa, celebra noastra aviatoare Mariana Dragescu relata - “in doua randuri, aviatoarele de la Escadrila Alba (deci, si Nadia Russo) am primit cadou sau cu un pret simbolic, ceasuri Universal Geneve. Prima data, la inceputul razboiului sau inainte si a doua oara, dupa cativa ani. Al doilea ceas il am si acum la mana... Ceasurile au fost primite din partea conducerii aviatiei, probabil de la Subsecretariatul de Stat al Aerului. In general, toti pilotii primeau Universal Geneve... Este un ceas foarte rezistent, a fost lovit, trantit de mai multe ori fara sa pateasca nimic.” 
foto: Sohoblovska Chata, Cehoslovacia - 25 iulie 1945. In imagine Mariana Dragescu avand la mana ceasul Universal Aero-Compax (foto colectia Daniel Focsa). Astazi ceasul se pastreaza in colectia Muzeului National de Istorie al Romaniei - Bucuresti.
Daniel Focsa - "Escadrila Alba - o istorie subiectiva", Editura Vremea, Bucuresti - 2008

Ceasul Universal Geneve Aerocompax ce a apartinut aviatoarei Mariana Dragescu se pastreaza astazi in colectia Muzeului National de Istorie a Romaniei (MNIR). In diferite expozitii temporare acest ceas este prezentat de catre MNIR; doua astfel de expozitii unde a putut fi vazut acest ceas au avut loc in anii: 2012 (iunie-septembrie) - expozitia Genio Hevetico, respectiv 2021 - expozitia Eroinele Escadrilei Sanitare (martie-aprilie). O imagine a ceasului prezentat in expozitia din 2012 in continuare:
[ceasul Universal Geneve - Aerocompax ce a apartinut aviatoarei Mariana Dragescu | [2012] - colectia Muzeului National de Istorie a Romaniei] 

In aceeasi expozitie - Genio Helvetico (2012) a fost prezentat si ceasul Universal Geneve AeroCompax (serial: 876.967)  ce a apartinut aviatorului Alexandru Voinov, ceas ce se pastreaza astazi in colectia Muzeului National al Aviatiei Romane - Bucuresti. Prin amabilitatea acestui muzeu am putut fotografia acest ceas; cateva imagini ale ceasului in coloana dreapta.

In peste zece ani de cautari au fost identificate in diverse colectii (private sau muzeale) sau la vanzare on-line un numar de 22 ceasuri AeroCompax. Serialele acestor ceasuri sunt cuprinse in intervalul: 752.723 (cel mai mic serial cunoscut - corespunzator anului 1940 / ceas testat in 1942 la Observatorul Astronomic Bucuresti) - 1.549.305 (cel mai mare serial cunoscut - corespunzator anului 1952).
Aceste 22 ceasuri au inscriptionate pe capacul spate, langa seria ceasului, una din referintele Universal Geneve - ref. 22414 sau ref. 22477.

Universal Geneve a produs pentru AeroCompax mai mult de 20 de variante de cadran, dar avand in vedere exemplarele identificate, cel mai probabil, pilotii militari au primit doar aceste doua referinte.
Prezentam mai jos (si in coloana dreapta) doua extrase din cel mai complet volum dedicat cronografelor Universal Geneve - Pietro Giuliano Sala | "Universal Watch Geneve - chronographs and complicated wristwatches", pag. 318, ed. Vallardi, 2010.

In urmatoarele doua imagini sunt prezentate detalii ale cadranelor pentru fiecare dintre referinte (ref. 22477 si 22414) alaturi de extrasul corespunzator al acestora din volumul mentionat. Se poate observa ca in ceea ce priveste cadranul si indicatoarele (orar, minutar) sunt diferente majore fata de volumul lui Pietro Sala. Pentru o identificare corecta a ceasurilor AeroCompax ce au ajuns la mana pilotilor militari romani, alaturi de mai multe imagini ale cadranelor, indicatoarelor, coroanelelor, enumeram in continuare si cateva detalii de avut in vedere, la eventuale verificari de conformitate.

Pentru Universal Geneve AeroCompax - ref. 22477 / cal. 287 livrarile au avut loc in anul 1942 si au inclus ceasuri cu serialele: 876.xxx - 877.xxx. Cadranul acestor ceasuri se pastreaza astazi intr-o nuanta galbena, probabil si un rezultat al imbatranirii cadranului. Indicatoarele - orar, minutar sunt de tip "lance", cadrul scheletic al acestora fiind umplut la livrare cu material luminiscent. Varianta ref. 22477 prezinta indecsii orari - cifre arabe (1-2 4-5 7-8 10-11 / in doua variante evidentate in special de fontul vizibil la "4" , respectiv "10"). Mecanismul - cal. 287 este aurit fiind inscriptionat cu numele producatorului "UNIVERSAL GENEVE" si referinta mecanismului "287". Pentru exemplarul - serial 877’710 (marcata in imagine *) - este evidenta inlocuirea cadranului si a indicatoarelor fata de varianta originala. Pe cadran marcajul "UNIVERSAL GENEVE" este localizat pe circumferinta subcadranului "ora plecare/sosire", intre indecsii 9:30 - 3:30 ai acestui subcadran. Marcajul "AERO-COMPAX" este pozitionat deasupra subcadranului cronografului pentru ore, de asemenea circular, intre orele 10:30-1:30. Este important de retinut si geometria coroanelor ceasului (orele 3:00 si 9:00), "aplatizate", fara a depasi arcul de cerc format de butoanele cronografului ("dreptunghiulare", rotunjite in zona de apasare). Capacul spate este inscriptionat la exterior, "la ora 6:00", cu - serialul ceasului 8xxxxx si referinta acestuia - 22477, pe al doilea rand. 
[detalii identificare - Universal Geneve AeroCompax ref. 22477 | cal. 287 (1942)]
Pentru Universal Geneve AeroCompax - ref. 22414 / cal. 287 livrarile au avut loc in anul 1952 si au inclus ceasuri cu serialele: 1.487.xxx - 1.549.xxx. Cadranul acestor ceasuri se pastreaza astazi in nuante alb-galben, la cele galbene probabil un rezultat al imbatranirii cadranului. Indicatoarele - orar, minutar sunt de tip "lance", cadrul scheletic al acestora fiind umplut la livrare cu material luminiscent. Varianta ref. 22414 prezinta indecsii orari de tip bagheta dreptunghiulara ce au aplicat pe perimetrul lor material luminiscent. La aceasta referinta mecanismul - cal. 287 nu mai este aurit, doar o parte din rotile mecanismului fiind din alama. Mecanismul este inscriptionat cu numele producatorului "UNIVERSAL GENEVE", referinta mecanismului "287" si marcajele "UNADJUSTED SEVENTEEN 17 JEWELS", respectiv "SWISS". Pe cadran marcajul "UNIVERSAL GENEVE" este localizat pe centrul cadranului, pe doua randuri. Marcajul "AERO-COMPAX" este pozitionat circular deasupra subcadranului cronografului pentru ore, intre orele 10:30-1:30. Capacul spate este inscriptionat la exterior, "la ora 6:00", cu - serialul ceasului 14xxxxx si referinta acestuia - 22414, pe al doilea rand.  
 [detalii identificare - Universal Geneve AeroCompax ref. 22414 | cal. 287 (1952)]

O alta imagine de referinta, de la finalul WW2, in care poate fi vazut un ceas Aero-Compax la mana unui pilot militar roman (de data aceasta in varianta cu cadran negru) il prezinta pe Bazu Cantacuzino, un alt nume de referinta pentru istoria aviatiei de la noi. Pana la acest moment, a fost identificat un singur exemplar cu cadran negru pastrat in zilele noastre, cu un serial important mai "mic" - 82x’xxx fata de lotul 87x’xxx pentru care exista numeroase exemplare.
foto: Bazu Cantacuzino si James Gunn III in 1944 la Foggia in baza americana unde au fost "repatriati" prizonieri americani WW2 din Romania (imagine prin amabilitatea - Dan Melinte]

Avand in vedere abundenta de imagini WW2 in care sunt prezente ceasuri Aero-Compax am sperat ca voi gasi mai multe informatii in arhivele noastre militare. Pana la aceasta data (2021) singura referinta gasita (si ar putea reprezenta momentul la care s-a decis achizitia acestor ceasuri pentru pilotii militari romani) il reprezinta un articol al prof. G. Petrescu - “Studiul mersurilor unor ceasornice de mana cerut de Ministerul Inzestrarii Armatei” gasit in Revista Aeronauticei - martie.1943. In fapt articolul este un raport realizat de Observatorul Astronomic Bucuresti in octombrie.1942 prin care se comunicau verficarile facute la precizia in functionare pentru 7 (sapte) ceasuri de la diversi producatori, dupa cum urmeaza: Breitling (2 ceasuri), Universal Geneve (2 ceasuri intre care un Aero-Compax), Grana, Tavannes si Doxa. Ceasurile au fost observate pentru un interval de 10 zile primele doua locuri in clasamentul final fiind ocupate, in ordine de Breitling (ceasul cu seria 470.871), respectiv Universal Geneve Aero-Compax (serial 752.723 ref. 22414, referinta ce o regasim si la 13 ceasuri dintre cele 22 identificate in cautarile mele).
"Extras din Revista Aeronauticei pe luna martie 1943" - prof. G. Petrescu | in arhiva Bibliotecii Academei Romane | fond II.184417

Cat priveste modul in care pilotii militari romani au primit aceste ceasuri de la autoritatile din epoca, informatiile (obtinute doar din discutiile avute) precizeaza ca, fie au fost primite in mod gratuit (pe perioada razboiului - WW2), fie au fost achizitionate contracost (la preturi preferentiale, cu variante de plata in rate sau complet, la primire). Interesant este ca distributia acestor ceasuri a continuat si dupa 1945, pana in ajunul reformei monetare din 1952, cand s-au livrat ceasuri cu serial - 1.5xx.xxx. Dupa acest an nu mai exista informatii despre astfel de ceasuri!

Un ultim detaliu ce l-am obtinut cu ajutorul colectionarilor este modul in care au fost ambalate aceste ceasuri pentru expeditia in Romania. Pentru primele variante (in general ref. 22414) venite in Romania a fost folosita o cutie comuna, cutie ce Universal Geneve o folosea si pentru alte modele. Imaginea unei astfel de cutii in continuare [cu mentiunea interesanta ca probabil numele si serialul scris pe capac (876.892) ofera detalii despre ceasul ce l-a continut dar si despre ofiterul (cpt. cdor Grigorescu Gh.) ce a primit cronograful].
cutie Aero-Compax | serial 876.892 | cpt. cdor Grigorescu Gh. (sursa imagine - M.Tinel) / reclama Universal Geneve 1940 (sursa: Jurnal Suisse d’Horlogerie)

Aceeasi referinta (ref. 22414) din anii ‘950 a avut un alt model de cutie, model ce probabil s-a regasit la toate exemplarele cu serial dupa 1.4xx.xxx. In coloana din dreapta o imagine a acestei cutii si a ceasului ce il contine si astazi, la peste 65 de ani de la primire.

Orice corecturi, completari sau intrebari sunt binevenite!
Cu multumiri lui Dragos Perju | Time Club Romania pentru imaginile din coloana dreapta specificate.
* * *
Lista ceasurilor Universal Geneve - AeroCompax (in legatura cu piloti romani) identificate in diverse colectii [decembrie.2017]:

 

Imagini ale catorva ceasuri Universal Geneve AeroCompax livrate in Romania pentru pilotii militari dar si imagini din arhive cu militari ce au la mana astfel de ceasuri in coloana din dreapta (multumiri colectionarilor si posesorilor ce mi-au acordat permisiunea de a le prezenta).

 

[up-date: martie.2021]

Brasov, octombrie.2008

Aero-Compax | reclama 1946
Aero-Compax | reclama 1946

Pietro Giuliano Sala | Universal Geneve (2010)
Pietro Giuliano Sala | Universal Geneve (2010)

Universal Geneve - AeroCompax (1951) | foto: Dragos Perju
Universal Geneve - AeroCompax (1951) | foto: Dragos Perju

Universal Geneve | cal. 287
Universal Geneve | cal. 287

cf. Pietro Giuliano Sala (2010)
cf. Pietro Giuliano Sala (2010)

Universal Geneve | Aerocompax | ref. 22414
Universal Geneve | Aerocompax | ref. 22414

cf. Pietro Giuliano Sala (2010)
cf. Pietro Giuliano Sala (2010)

Universal Geneve | Aerocompax | ref. 22477
Universal Geneve | Aerocompax | ref. 22477

G. Petrescu | studiu ceasornice (1943)
G. Petrescu | studiu ceasornice (1943)

G. Petrescu | studiu ceasornice (1943)
G. Petrescu | studiu ceasornice (1943)










Universal Geneve - AeroCompax (1952) ref. 22414
Universal Geneve - AeroCompax (1952) ref. 22414

Universal Geneve - AeroCompax (1951) | foto: Dragos Perju
Universal Geneve - AeroCompax (1951) | foto: Dragos Perju

Universal Geneve - AeroCompax (1942) | ceasul a apartinut aviator Alexandru Voinov (colectia Muzeului national al Aviatiei Romane)
Universal Geneve - AeroCompax (1942) | ceasul a apartinut aviator Alexandru Voinov (colectia Muzeului national al Aviatiei Romane)

Universal Geneve - AeroCompax (1942) | ceasul a apartinut aviator Alexandru Voinov (colectia Muzeului national al Aviatiei Romane)
Universal Geneve - AeroCompax (1942) | ceasul a apartinut aviator Alexandru Voinov (colectia Muzeului national al Aviatiei Romane)

Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]
Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]

Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]
Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]

ceas Aerocompax - aviator Radu Ghitescu
ceas Aerocompax - aviator Radu Ghitescu

ceas Aerocompax - aviator Radu Ghitescu
ceas Aerocompax - aviator Radu Ghitescu

ceas Aerocompax - aviator Radu Ghitescu
ceas Aerocompax - aviator Radu Ghitescu

ceas Aerocompax - aviatoare Romania WW2 | stanga-drepta: Geta Prejbeanu-Manolache, Ruxandra Agache-Mihes si Nadia Russo-Bossie | aprox. 1950 (imagine prin amabilitatea lui - Horia Stoica)
ceas Aerocompax - aviatoare Romania WW2 | stanga-drepta: Geta Prejbeanu-Manolache, Ruxandra Agache-Mihes si Nadia Russo-Bossie | aprox. 1950 (imagine prin amabilitatea lui - Horia Stoica)

Ion Radulescu | pilot militar WW2 - director scoli zbor ARPA | ceas Universal Geneve - Aerocompax | anii ’940 (imagine prin amabilitatea - Horia Stoica)
Ion Radulescu | pilot militar WW2 - director scoli zbor ARPA | ceas Universal Geneve - Aerocompax | anii ’940 (imagine prin amabilitatea - Horia Stoica)

Piloti militari romani - WW2 | Universal Geneve Aerocompax. (imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov)
Piloti militari romani - WW2 | Universal Geneve Aerocompax. (imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov)

Piloti militari romani - WW2 | Universal Geneve Aerocompax [detaliu]. (imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov)
Piloti militari romani - WW2 | Universal Geneve Aerocompax [detaliu]. (imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov)

Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]
Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]

Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]
Escadrila Transport cu Planoare | planor DFS 230 | 1943-1944 Universal Geneve Aerocompax [imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov]

planor - anii 1940-1950 | la mana pilotului Universal Geneve "Aerocompax" | (imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov)
planor - anii 1940-1950 | la mana pilotului Universal Geneve "Aerocompax" | (imagine din colectia - Horia Stoica | Brasov)

Pilot Instructor - Stefan Calota alaturi de fiul sau - Cristian Calota | avion Zlin-226 | Aerodromul Clinceni (1968) | sursa imagine: Istoria Ilustrata a Aeronauticii Romane (Facebook)
Pilot Instructor - Stefan Calota alaturi de fiul sau - Cristian Calota | avion Zlin-226 | Aerodromul Clinceni (1968) | sursa imagine: Istoria Ilustrata a Aeronauticii Romane (Facebook)






ACASA | CUPRINS | IN BIBLIOTECA | CONTACT

© 2008 - 2022 Ceasuri pentru Romania.
Toate drepturile rezervate.
Creat de Web Experience.
Romana English